Se modifica unele prevederi prevăzute la pct. 3.6 din metodologii după cum urmează:
Varianta inițială:
„Achiziția de autoturisme nu este eligibilă iar cea de autoutilitare este eligibilă până la nivelul sumei maxime de 24000 euro, inclusiv TVA, maxim una pe fiecare plan de afacere, cu condiția ca acea autoutilitară să fie utilizată exclusiv în scopul implementării planului de afaceri. Nu se finanțează vehiculele de transport rutier de mărfuri.
Cheltuielile reprezentând Cheltuieli cu salariile personalului nou-angajat și cele reprezentând Cheltuieli cu achiziția de active fixe corporale (altele decât terenuri și imobile), obiecte de inventar, trebuie să reprezinte 50% din bugetul planului de afaceri, în caz contrar planul de afaceri va fi respins”.
Varianta modificată:
„Achiziția de autoturisme/autoutilitare este eligibilă cu condiția ca acel autoturism/ autoutilitară să fie utilizat/utilizată exclusiv în scopul implementării planului de afaceri.
Achiziția de autoturisme nu este eligibilă pentru acele planuri de afaceri ce nu au ca domeniu de activitate închirierea de autoturisme, școlile de șoferi și pilotaj, transportul de persoane, iar achiziția de autoutilitare este eligibilă până la nivelul sumei maxime de 24000 euro, inclusiv TVA, maxim una pe fiecare plan de afacere.
Cheltuielile reprezentând Cheltuieli cu salariile personalului nou-angajat și cele reprezentând Cheltuieli cu achiziția de active fixe corporale (altele decât terenuri și imobile), obiecte de inventar, trebuie să reprezinte cel puțin 50% din bugetul planului de afaceri, în caz contrar planul de afaceri va fi respins”.